PetsHome.ro
Lumea Animalelor
EUXIPHIPOPS XANTHOMETOPON

Sunt o specie de pesti raspandita in zona Oceanelor Pacific si Indian, intalnita pe tot cuprinsul arhipelagelor din zona indo-australiana, cel mai des apar in Noua Guinee si in Marele Recif de Corali. Inoata la adancimi cuprinse intre 3 si 30 metri, sub nivelul la care sunt intalniti coralii calcarosi. Ei populeaza zona lagunelor si ochiurilor de apa. Sunt o specie care este comercializata intensiv, fiind cel mai adesea capturata in zona Oceanului Indian. Nu este un peste usor de intretinut, dar, pentru acvaristii profesionisti, mentinerea unui astfel de specimen reprezinta o mare realizare.
Pestii Inger - Majestic isi petrec mai tot timpul fiind singuri si exista toate sansele sa nu suporte cu bine prezenta altor pesti in zona sa, fiind un peste cu un simt teritorial accentuat. Agresivitatea sa este evidentiata mult mai bine in cazul altor pesti inger, pot ciuguli nevertebratele si coralii. In concluzie, nu sunt o specie considerata sigura pentru corali. In libertate, acesti pesti ciugulesc coralii, buretii si alte organisme mici. Ei mai consuma si mici cantitati de alge. Unele exemplare sunt dificil de acomodat la viata de acvariu si sunt greu de hranit. Se poate incepe hranirea lor cu bucati taiate marunt de creveti mysid sau brine, sau dafnia, pana cand se acomodeaza, incep sa manance regulat si putem completa dieta lor cu un alt fel de hrana, cu un continut mai mare de proteine. Odata ce se acomodeaza si se invata cu dumneavoastra, acesti pesti vor manca chiar si din mana stapanului, dupa o perioada de invatare.
Un exemplar matur din aceasta specie poate atinge, la maturitate, o lungime cuprinsa intre 18 si 25.5 cm. Acesti pesti au un colorit stralucitor si care iese in evidenta, cu o culoare de baza bine definita albastru deschisa care se opreste in zona capului si partii din fata a corpului. Aceasta coloratie se extinde pe partea de jos a corpului, in zona inotatoarelor ventrala si anala. Inotatoarele sale au margini colorate in albastru deschis. Partea inferioara a capului este colorat in galben, separata de partea albastra a corpului printr-o dunga albatru deschisa. Aceasta banda separa si de cealalta parte albastra a corpului. Partea galbena este impodobita cu pete albastre. Inotatoarea dorsala este de culoare galbena, imaginea finala creata este aceea de sa galbena pe un peste colorat in albastru.
Pentru intretinerea in bune conditii a acestui peste, este necesar un acvariu cu un volum minim de 380 de litri, cu relief imbietor, dotat cu multe locase de ascunzatoare si destul spatiu de inot. Temperatura apei trebuie sa fie cuprinsa intre 24 si 26°C, un pH situat intre 8.3 si 8.4 este recomandat si o gravitatie care sa fie intre 1.020 si 1.025. Daca tinem acest peste intr-un acvariu in care punem si nevertebrate, trebuie sa mentinem salinitatea peste cota de 1.022. Sunt o specie foarte greu de reprodus in captivitate.
Hrana sa trebuie sa fie foarte variata. Uneori, krill, calamari, creveti, bucati de midii si spanac, sunt indeajuns. Exemplarele mai mofturoase pot fi tentate si cu creveti mysis si brine, sau dafnia. Este bine sa ii suplimentam uneori dieta cu vegetale, care sa contina spirulina sau bureti, cu o formula imbogatita, speciala pentru speciile de pesti inger.